FOLOSIREA CHIMICALELOR CU IMPACT REDUS ASUPRA MEDIULUI

Module: Curățăm “Curat”

Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere, atunci când vrei să își faci procesul de curățenie mai eco, îl reprezintă chimicalele folosite. Fiind principalul element în orice procedură de curățenie, ele sunt mereu prezente și, tocmai de aceea, ar trebui să ai în vedere faptul că majoritatea chimicalelor de top au efecte nocive asupra mediului. Ba mai mult, acele produse nu sunt mereu cele mai potrivite pentru curățenie și, pe lângă efectele asupra mediului, acestea îți sunt dăunătoare și ție. Acest segment va prezenta câteva probleme și te va ajuta să le gestionezi.

Primul pas în implementarea acestei măsuri este să verifci dacă produsele folosite în mod current conțin aceste chimicale nocive.Această procedură se poate face relativ ușor, prin verificarea incredientelor, abțibildului de pe recipient, sau alte informații, disponibile prin ECHA ( Agenția Europeană pentru Produse Chimice ).

 

Următorul pas este metoda prin care vrei să înlocuiești procesul de curățenie. În anumite cazuri, acest lucru poate fi îndeplinit ușor, prin achiziționarea unor produse ce nu conțin chimicalele dăunatoare, fapt ce poate fi verificat după etichetele de eco-friendly, sau prin intermediul altor informații din partea ECHA, sau orice alt organ competent.

Acestea fiind spuse, este de asemenea posibil să elimini orice fel de chimicale din procesul tău de curățenie, așa cum am exemplificat mai sus. De regulă, acest lucru implică folosirea apei, frecvent folosită sub presiune și uneori infuzată cu ozon ( Ozon Apos ). În alte cazuri, se folosește electroliza, pentru a crea aceleași efecte precum produsele chimice de curățat, dar fără vreun component toxic sau nebiodegradabil. În alte cazuri, simpla înlocuire a cârpelor obișnuite cu cele din microfibre sau a sistemelor de curățenie pe bază de apă, în loc de chimicale, a fost mai mult decât suficient.

Cu toate că majoritatea chimicalelor sunt necesare pentru o curățare eficientă, nu ar trebui să te decizi pe care produs să îl cumperi doar după proprietățile de curățare. Multe dintre chimicalele folosite, de regulă, s-au dovedit a fi dăunătoare mediului înconjurător în mai multe moduri diferite .

Problema este că aceste chimicale nu sunt nocive numai pentru bacterii și mizerie, ci și pentru oameni și mediile acestora. Acest lucru înseamnă că aceste produse pot prejudicia angajații, prezenta dificultăți în debarasarea lor și chiar să scadă calitatea aerului din încăperea în care au fost folosite. Probleme de sănătate, precum urticariile, durerile de cap și probleme respiratorii au fost remarcate ca fiind preponderant associate cu aceste chimicale. Mai mult decât atât, nu toate chimicalele se dezintegrează cum trebuie și pot să rămână nedescompuse în mediul în care au fost folosite, indiferent că este în interior sau în exterior.

Pentru o firmă de curățenie care folosește celălalt tip de chimicale, cele eco, aceste probleme sunt mai puțin vizibile.  Produsele de curățenie pe baza acestor chimicale ecologice devin din ce în ce mai folosite și mai accesibile, în lumea modern. Schimbarea produselor actuale în favoarea celor eco, va elimina riscurile de mai sus, iar eficiența procesului de curățare nu va suferi nicio schimbare majoră, sau chiar deloc. Multe companii de talie mondială, precum Coca Cola din Olanda, deja au făcut această schimbare și acum procesul de curățare este pe baza unui număr redus de chimicale, sau chiar fără folosirea acestora. Unde li s-a permis, aceste companii au optat pentru curățarea cu apă sub presiune sau prin intermediul curățării pe bază de abur.

Există o sumedenie de avantaje în înlocuirea chimicalelor din procesul de curățare cu substituenții eco. Când vine vorba de personal, există mult mai puține riscuri de sănătate, deoarece vor petrece mai puțin timp cu cloruri fix sub nasul lor. În aceeași ordine de idei, și clienții vor beneficia de pe urma acestei schimbări, pentru că pot să-și petreacă timpul în încăperea respectivă, fără să-și facă griji pentru potențialele riscuri pe care le-ar fi prezentat chimicalele.

Și, pe lângă toate motivele evidente cum că ar aduce beneficia mediului, această schimbare va beneficia și imaginea companiei în sine. Din moment ce publicul devine din ce în ce mai îngrijorat de problemele legate de mediu, să poți să afirmi că toate operațiunile de curățenie sunt făcute eficient și fără vreun impact asupra mediului înconjurător, reprezintă un avantaj față de celelalte companii.

Prima problem pe care este posibil să o întâlnești constă în eforturile, inclusive cel financiar, pe care va trebui să le faci, pentru a putea înlocui toate chimicalele cu alternativele potrivite firmei tale. Majoritatea soluțiilor menționate mai sus, deși nu reprezintă un cost exagerat , ținând cont că ele vor scădea costurile pe termen lung, necesită, totuși, o investiție. Pe lângă aceasta, așa cum am menționat mai sus, identificarea unei metode care să se potrivească cu firma ta necesită mai multe încercări, până o găsești pe cea mai convenabilă.

Acest tip de măsură nu cere foarte mult timp investit, în afară de ședințele și procesele de procurare a alternativelor.

Yes

Costurile acestei acțiuni vor varia în funcție de soluția pe care o alegeți. Alegerile sunt suficiente, cu siguranță că există opțiuni atât mai ieftine, cât și mai scumpe. Mufii din microfibră pot fi sub 100 GBP, în timp ce anumite sisteme apoase de ozon pot ajunge până la 1000 GBP.

No

Niciuna, exceptând cazul unei achiziții de sisteme de curățare complexe, pentru care este posibil să fie nevoie de un scurt instructaj al operațiunilor de bază.