FOLOSIREA INSTRUMENTELOR ECOLOGICE

Module: Curățăm “Curat”

Produsele folosite pot face diferența dintre procesul actual de curățare și unul mai eficient. Dar, pe lângă acest factor, ar trebui luat în considerare și impactul pe care echipamentul respective îl are asupra mediului. Mai multe aparate ce consumă mai puțină energie, mai puține produse de unică folosință ( precum cârpele ) și materialele reciclabile, sunt doar câteva exemple de schimbări benefice mediului. 

Prima etapă, cel mai probabil, va consta în inventarierea fiecărui instrument și apoi evaluarea performanțelor acestora.Câteva dintre criteriile de înlocuire după care ar trebui să te uiți sunt: gradul de refolosire, câtă apă/cât curent consumă, precum și altele, specifice anumitor instrumente ( există câteva probleme legate de aspiratoare, despre care intrăm în detaliu mai jos ).Așa cum am menționat mai sus, aceste probleme devin din ce în ce mai vizibile, deci foarte multe dintre aceste informații ar trebui să fie deja oferite de producător, prin intermediul etichetelor.

Când vine vorba de ambalaje, mai precis de aruncarea și reciclarea acestora,lucrurile sunt destul de simple – în marea majoritate a cazurilor, în zilele noastre, produsele reciclabile pot fi identificate după etichetele de pe acestea.

Când vine vorba de excesul de apă folosit, înlocuirea cârpelor și a mopurilor cu alternativele din microfibră, ar trebui să fie mai mult decât suficient. Sunt mult mai eficiente, folosesc foarte puțină apă, sunt mai ușor de folosit și pot, într-o anumită măsură, să înlocuiască până și chimicalele folosite în mod normal cu substanțe mai organice.

Așa cum am menționat și mai sus, aspiratoarele pot, de asemenea, să prezinte amenințări față de mediu. De obicei, un aspirator va putea trage praful și murdăria, însă anumite particule sunt prea mici și multe aspiratoare ajung să le împrăștie înapoi în cameră. Problema aici este că acele particule pot fi periculoase pentru sănătatea noastră, în special pentru cei care suferă de astm sau de alte boli respiratorii. Cu toate acestea, există posibilitatea de achiziționare a unor aspiratoare cu filtre HEPA, care sunt destul de performante, încât să păstreze acele particule în aspirator. Acest lucru ajută mediul afacerii tale să fie și mai curat și mai sigur pentru clienții tăi.

Nu în ultimul rând, înlocuirea chimicalelor, precum și a altor unelte, cu cele bazate pe abur și pe apă cu electrolizi poate să îmbunătățească drastic performanța procesului de curățare și sănătatea mediului în care se desfășoară. Dar acest lucru este detaliat mai sus, la categoria “FOLOSIREA CHIMICALELOR  CU IMPACT REDUS ASUPRA MEDIULUI” .

Precum marea majoritate a industriilor, și cea a curățeniei are o amprentă asupra mediului: modul de ambalare, utilitățile, produsele de unică folosință și multe altele. Dar, în egală măsură, precum este cazul și în celelalte industrii, această amprentă poate fi redusă, nu numai în avantajul mediului, ci și al costurilor reduse.

Mai mult decât atât, oamenii au început să fie mai atenți la problemele legate de mediu, deci devine din ce în ce mai important pentru companie ca aceasta să se asigure că lasă o imagine bună, atât dpdv. al mediului, cât și al marketingului.

Odată cu ducerea la bun sfârșit a acestei initiative, costurile pe termen lung vor fi reduse, iar procesul de curățare va fi mai eficient. În plus, vei putea să folosești această inițiativă ca avantaj pentru imaginea firmei tale.

Precum în cazul chimicalelor, dificultățile acestei initiative vor fi legate de costul și de efortul legate de înlocuirea instrumentelor de curățenie. Achiziționarea alternativelor va implica și niște investiții financiare, deși nu foarte mari, iar evaluarea instrumentelor actuale va necesita difierite nivele de efort, în funcție de cum este organizată firma.

Nu ar trebui să dureze foarte mult acest tip de inițiativă, odată ce etapele de evaluare, alegere a alternativelor și achiziționarea acestora, au fost finalizate. Durata acestei operațiuni depinde, în funcție de mărimea firmei și complexitatea acesteia, precum și de fondurile pe care ești dispus să le investești.

Yes

Instrumentele și materialele noi, așa cum am spus mai sus, vor aduce cu ele anumite costuri. Acestea fiind spuse, alternativele din microfibră ajung sub 150 RON, iar aspiratoarele cu filtre HEPA sunt doar cu puțin mai scumpe decât variantele non-HEPA .

No

Nu există pregătiri associate cu această inițiativă, decât dacă anumite instrumente achiziționate au mecanisme mai complexe, fapt care va necesita o instruire succintă.